Măgura trail

Cetatea din Cisnădioara

Eu am cunoscut vârful Măgura, din munții Cindrel, doar ca și biciclist, unii poate îl știu că au urcat cu motorul sau chiar ATV-ul. Este o pajiște alpină la peste 1300 m altitudine, care atrage, mai ales prin faptul că are multe poteci de acces. Cel mai cunoscut este poate datorită concursului Geiger MTB, la care am participat și eu. De fapt este chiar concursul care mi-a deschis drumul spre lumea sportului în general și am să îi fiu veșnic îndatorat. Aici mă refer la oamenii deosebiți care an de an marchează traseul și organizează unul din cele mai grele competiții de MTB din țară.
Poveste de astăzi este puțin din alt film și anume a ”trail running”-ului, în limbaj autohton alergare montană sau alergare pe poteci. Astăzi pentru prima dată am cucerit acest vârfuleț în alergare.
Am fost împins de la spate și motivat de Cozmin și Andrei , iar Andrea s-a ținut foarte tare iar pe coborâri a dovedit o tehnică impresionantă, pentru o începătoare.

Eu, Andreea și Cozmin

De multă vreme am simțit atracția acestei provocări dar și amenințarea dificultății ei. Urcarea începe din satul Cisnădioara, un sat săsesc, de vale, care pe lângă grandoarea peisajului, este bine-cuvântat cu o biserică
fortificată din sec XIII-lea, care tronează impunător deasupra sa. Prin spatele dealului unde este aceasta amplasată, pornește drumul ce urcă până pe vârf.
Urcarea este acceptabilă pe o porțiune de 4 km unde drumul ajunge până la ”Martinică”, o gospodărie în pădure. De aici se bifurcă în poteca cicloturistică, pe care o cunosc deja mult prea bine, și traseul cruce albastră ce urcă pieptiș până pe vârf. Am ales varianta a doua, am reușit, cu greu, să urcăm în 1:06 până sus. Nu pot să spun mare lucru despre traseu, pentru că eram mult prea concentrat să îmi mențin ritmul, dar aruncând câte o privire pe furiș am observat cum am trecut din zona de foioase în zona de conifere traversând două șei.

Yuupiii!

Priveliștea este tipică pentru zona Cindrel, puternic împădurită cu văi înguste și șei domoale dar scurte. Doar când am ajuns sus am redescoperit și savurat pe deplin măreția acestui vârf, care are la picioarele sale Cisnădioara, Cisnădie și chiar Sibiul. Pe partea cealaltă este delimitată de  valea Sadului.
După o scurtă pauză am început coborârea. Avea să fie o experiență inedită, ulterior chiar le-am spus colegilor de alergare, că mi-am depășit cu mult zona de confort. Frunzele acopereau poteca complet, lăsându-ne doar să intuim ce se afla dedesubt, în condițiile acestea, parcă zburam , derapam dacă era cazul, dar totul sub control. Șanțurile cu grohotiș le-am folosit ca pe un derdeluș, lăsându-ne purtați de gravitație și chiuind de bucurie. După 1:49 de adrenalină am revenit în Cisnădioara și am încheiat o tură memorabilă, poate una din cele mai ”sălbatice” aventuri din ultimul timp. Având în vedere că azi dimineață nu știam dacă să trag de mine să merg la tură sau nu, trebuie să recunosc și să declar pentru a nu știu câta oară, că singurul mod în care merită să trăiești este ieșind din zona de confort. Mulțumesc încă o dată colegilor pentru această tură. Să ne vedem cu bine la altele.

Trackul poveștii