Follow by Email

luni, 26 iunie 2017

ECO 2017

Greu…greu..cu jobul si cu pasiunea asta. Prea mult stau in fund, prea multe ore suplimentare, prea multe antrenamente ratate. Imi este frica ca ma înfrânge viata de birou, poate este faza stresanta a proiectului, dar simt ca nu mai am voința de antrenament.
Cu toate acestea vreau sa particip la ECO, este prea cunoscut, prea popular, e rușine sa te numești alergător montan si sa nu treci pe la ECO. Profitând de tranzitul meu săptămânal prin Moeciu, bag nasul sa "miros" prima bucla. Evident ca ma pierd, de fapt știam ca ma voi pierde dinainte de a pleca, dar nu imi pasa, vreau sa vad ce e cu traseul acesta de il lauda toata lumea. Ei bine zona este rupta din postale cu Elvetia. Satul curat, pășunile abrupte dar frumos cultivate, gardurile si casele respira autenticitate. Bucegii pe de-o parte Fagarasii si Piatra Craiului pe de alta parte, inconjoara acest mic paradis, parca pentru a-l proteja si pastra.
Ma simt minunat, potecile insa sunt departe de tehnicitate cu care sunt eu obisnuit, adica sunt de alergat, adica exact ce nu prea mai fac eu. In ultimul timp mai mult hoinaresc pe munti si creste si plat nu mai alerg deloc.

Vine si ziua cursei, se inchiriaza o casa tichsita cu trail runneri sibieni. E fain, lume multa cunoscuta si lume buna, fara fite, pluteste in aer respectul pentru ce va urma.
Ma aliniez la start, dar ajungand foarte tarziu, nu ma pot pune unde e timpul meu estimat. Pe fals platul de 3 km nu ma chinui sa depasesc pentru ca as consuma mult prea mult. Incep insa sa bag jar pe urcare.
Aud replici ironice la adresa mea cand depasesc: "Äsa am fost si eu prima data cand am fost la ECO, am tras tare pe prima uracare si dupaia m-am taiat".  Zambesc amuzat nu dau replica, pentru ca oricum nu aveam aer si apas iara pe picioare. ( Mica paranteza: din acest punct  - km3 - pana la finis nu am mai fost depasit de nimeni - asta e singura mea replica ). Ajung sus si incepe coborarea. Poi dragii mei, eu nu prea alerg pe plat, iar pe urcare sunt viteze mici, dar la cativa concurenti nu cred ca le-a mai stat coafura cand am trecut pe langa ei in coborare. E clar ca m-am pozitionat mult prea in spate in pluton. Ei bine asta e, macar sa ma bucur de aceste mici vitorii. Este foarte clar ca sunt departe de plutonul meu, cand realizez ca in raza vizuala am cel putin 30 de persoane si eu sunt singurul care alerg urmatoarea urcare. Este si asta o motivatie. Vine o panta mai mare, arcuiesc bine piciorul si balansez din gamba aruncad mainile in sus. Sunt singurul care mai alerg de vre-o 15 minute. Vine coborarea, iara incep depasirile. Ma intalnesc cu Razvan de la Vertical si coboram prima bucla impreuna. Cred ca erau prea multi de la cros care imi dereglau busola. Cum a inceput a doua bucla deja s-a terminat cu depasirile facile. A inceput munca. Urcarea urmatoare a insemnat suferinta. Acea durere frumoasa care cuprinde muschiul si o simti in plamani si in inima. E ciudat, dar e inaltator. Vad ca unii au luat betele. Mie nu-mi plac, unii incearca sa castige viteza si se duc, dar la jumatatea dealului ii ajung si ii las in urma. Urmatoarea coborare e brutala, specialitatea casei, pentru ca Rasinari si pentru ca Magura. Ma duc tare si apasat, calc cu toata talpa pe pante abrubte si ma tin in varful degetului. Dau drumu la picioare si caldura din quadricepsi o simt in respiratie. Simt ca iau foc, dar vad deja un plat, aici ma refac si pe o mica urcare refac ritmul. Incepe inca un deal in o repriza coborarea ce inchide bucla 2 e banala, o fortez si traversez multimea ce aplauda frumos. Imi place sa fiu incurajat ca oricui si prind iara aripi. Pe bucla 3 incep sa apara prieteni ce au terminat sau care au fost la cros si au venit la incurajat. Am in jurul meu cativa iepuri/vanatori. Dupa atatia km e clar ca ne-am reglat. Voi merge la vanatoare dar am si ceva potential de victima. Tragem pe urcari, peisajul e splendid, dar am uitat complet sa ma bucur de el. La prima schimbare de profil ma  gasesc grupat intr-un pluton de valoarea mea….totusi nu vad cunoscuti, e clar ca mi-a scazut valoarea, iar cei din urma clasati urca rapid. Incepe o coborare si dau tare, toata talpa, pulsul sus, coborare tehnica, avantaj Sibiu. Urmeaza fals plat pe forestier cu turisti. Surprind un copil ce ii spune tatlui: "Uite ca mai si alearga dintre ei!". Aha ..deci atat de in spate sunt in clasament, culmea ca ma motiveaza.
Ajung la ultimul CP, apa, masaj si traditionala coca-cola. Nu mai folosesc geluri de ceva  vreme si nici nu cred ca o voi mai face. In schimb mi-a ramas traditia la ultimele puncte din cursele lungi sa bag Cola sare si lamaie, e o combinatie ce funcionteaza la mine. Am vre-o 4 vanatori in urma mea. Incepe o urcare demna de "ultima" urcare. Trag apasat de muschi, imi revin, am chef sa trag. II pierd pe toti si incepe un fals plat, depasesc ceva iepuri epuizati si nu mai vad pe nimeni in fata. Un profil valurit incepe sa ma epuizez. Aud pasi apropiindu-se. Nu imi vine sa cred. La un momemnt dat trece pe langa mine un accelerat, mult prea tare si puternic pentru acest nivel de clasatment. Dar il miros din mers ca e alergator de plat, prea tare merge pe inclinatiile astea sa fie asa in spate in clasament. Am impresia ca trec zeci de minute, dar incepe o coborare in cap, ultima din concurs. Pe cine vad eu la 5 serpentine sub mine. Vanatorul accelerat ce mi se tranforma in iepure. Scot franele si dau drumu la coborare, sunt momente cand am impresia ca picioarele stiu mai repede unde sa se aseze de cat pot eu calula. Au automatisme, echilibrul se regleaza din mers, alunercarile fac parte din coborare. Incerc sa nu stau incordat. Trec in curand de tinta mea, nu inainte de a-l felicita pentru viteza demostrata pe ultima bucata. Finisul il ating cu un timp destul de rau. Aproape 6 ore, o clasare mediocra ce imi confirma groapa de forma in care ma aflu.
Dar se termina el proiectul si voi recupera pentru sfarsitul verii.

miercuri, 25 ianuarie 2017

Pregătirea de concurs

Dacă ai participat măcar la un concurs în viața ta, sigur cunoști emoțiile specifice perioadei premergătoare cursei. Evident că depinde foarte mult cât de în serios ei lucrurile , cât timp ai investit în pregătire, ce ai de demonstrat și care îți este miza. Paradoxal la primele concursuri a fost nerăbdarea, presărată cu neliniștea și curiozitatea, pentru că mă aflam pe un teren nou, nu știam ce mă așteaptă ceea ce mă agită și mă ațâță totodată. Ulterior acesta s-a transforma în emoție, tocmai pentru că știam ce mă așteaptă și pentru că totuși știu că fiecare cursă e altfel, plus că vreau să mă autodepășesc mereu. Este un cocktail de emoții care poate la fiecare este specific, dar eu trebuie să recunosc că tânjesc după ele momentan. O perioadă lungă fără așa ceva mi se pare plictisitoare, sunt convins că nu sunt singurul, altfel nu s-ar explica explozia de oameni prezenți la toate concursurile din ultimul timp, fie ele MTB, alergare, triatlon șamd. Suntem competitivi dar în primul rând cu noi înșine, evident că nu ne dăm în lături la o întrecere între noi, atâta timp cât se bazează pe respect și corectitudine.
Pregătirea de concurs se folosește de emoțiile astea. Atunci devin super conștiincios, nu îngraș porcul în ajun, dar îmi aduc aminte de toate sfaturile primite și citite. Cu cât e mai lungă cursa cu atât începe de mai devreme. Sunt câțiva pași importanți:
Dieta: - cu câteva zile înainte perfecționez dieta. Dacă până acuma nu exagerez cu grija față de mâncare, înainte cu câteva zile evit grăsimile, pentru că nu sunt asimilate bine și mâncărurile grele. Pun accentul pe salate și paste care să facă renumitul ”carbo-loading”.  Am grijă să fiu hidratat, deci maxim două beri pe zi și în rest multe sucuri de fructe și apă cu isototnic. ( Dacă cursa e grea, proscriu berile pentru după cursă )


Planificare - cel mai important este să ai o hartă a evenimentelor în cap. Cum ajungi la locul cu pricina, să știi ce ai de făcut și de ce ai nevoie. Cred că îți dai seama cât de nasol ar fi să te antrenezi câteva luni , să bați sute de km cu mașina și să uiți acasă exact piesa sau echipamentul de care ai nevoie în concurs. Fie că ea ceaasul GPS, fie Buff-ul cu care ești obișnuit, sau chiloții norocoși, nimic nu trebuie uitat pentru că nu ai nevoie de emoții în plus.






Analiza traseului - ai fi uimit să vezi câtă lume pleacă în concurs fără nici cea mai vagă noțiune despre traseu. Majoritatea știu doar numărul de km și poate diferența de nivel generală. Sunt cam aceleași persoane care vin și se plâng că nu a fost bine marcat traseul. Multă lume nu înțelege ideea de concurs, mulți au impresia că venind la competiții le fac o favoare organizatorilor, nu invers. Adică nu au pus ăștia covor roșu pe unde să treacă stimabilul concurent? Ideea este că aceste competiții sunt tocmai pentru a descoperii frumusețile și sălbăticia naturii de a o cunoaște, nu de a urma impasibil un traseu prestabilit fără nici o brumă de judecată. Să nu mai vorbim că strategia de cursă atât de viteză cât și de hidratare și alimentare trebuie făcută conform profilului. Mic exemplu: la triatlon trebuie să știi clar unde ai timp să mănânci și să bei apă, degeaba te ia setea la proba de alergare și tu ai lăsat bicicleta cu bidonul plin în rastel la T2. Alt exemplu la MTB te poți alimenta pe porțiunile de urcare domoale sau pe fals plat. La alergare știi câtă apă îți iei cu tine în funcție de timpul care îl estimezi între punctele de hidratare șamd.
Psihicul - asta e partea cea mai grea și aici fiecare are modul lui de a se motiva. Eu fac de multe ori câteva exerciții de Yoga, speciale pentru încălzire și pentru că mă liniștesc ( le folosesc înainte de concursuri sau de antrenamente foarte grele ).


Postrace -  e fain să ai un plan și după, să te poți schimba și să stai comod să te bucuri de momentul acela de euforie după ce adrenalina lasă loc endorfinelor. Mănâncă repede și bea multe lichide imediat după cursă să grăbești refacerea.




marți, 10 ianuarie 2017

Die Reise ins Weisse


Vor unseren Augen läuft ein scwarz-weiß Film. Die Laubbäume haben einen starken Kontrast in den frisch verschneiten Wald. Wir befinden uns in das siebenbürgische Gebirge, Fogarasch (rum. Fagaras), genannt. Knapp 30 Minuten Autofahrt von Hermanstadt (Rumänisch: Sibiu) entfernt, liegt das urige Dorf, "Sebesul de Sus". Ein kleines Hirten- und Waldarbeiterdorf am Tal, wo der Kammweg der transsilvanischen Alpen, beginnt.
Wir wollen die nächsten 3 Tage in der "Suru" Hütte verbringen. Der Zugang vom Dorf zur Hütte dauert 3 Stunden auf Skitouren. Es gibt kein Autoweg oder Seilbahn, was für uns ein großes Plus ist. Noch erfreulicher sind die Schneebedingungen und die Wettervorhersage. Frischer Schnee und Sonnenschein, erwarten uns in die kommenden Tage.