Follow by Email

luni, 30 septembrie 2013

El Camino - ziua 3

” O plimbare de primăvară ”


La ora 06:00 s-a dat trezirea, mai bine spus a început ”foșnitul”, căci toată lumea folosește pungi și saci de nailon pentru haine. După un mic-dejun, destul de modest în sala de sport - squash -  improvizată, am pornit la drum pe etapa a 2-a, care promitea să fie una ușoară. În răcoarea de dimineață, am urcat până la primul punct de interes, o mănăstire ,care avea 2 robinete, unul cu apă rece și unul, cu vin. Sau cel puțin așa promitea ,căci atunci când am ajuns nu mergea, nu de alta dar era luni, iar se pare că și în Spania, lunea nici vița nu crește. 

Drumul a continuat foarte plăcut curgând pe dealurile viticole dinspre Logrono. Solul roșu sângeriu, și cerul de un gri puternic, oferă un contrast cu verdele crud al vițelor de vie. Satele cu mănăstiri medievale, încununează acest drum, de care putem să ne bucurăm din plin având în vedere profilul ușor. De data aceasta nu ne-au mințit ghizii noștri, spre bucuria noastră.
Am părăsit El Camino pentru a urca ultima parte pe asfalt. Astfel am ajuns la amiază la destinația finală Logrono, căutând imediat cazare. Ni s-au oferit imediat două variante, prima o mănăstire, unde nu se percep bani, iar a doua un adăpost privat, care costă 10 Euro pe noapte.


La prima variantă ni s-a spus de la început că nu acceptă bicicliști de cât după ora 07:00 seara, în cazul în care nu se umple cu pelerini pedestrași . Nu ne-am asumat riscul de a aștepta, întrucât am depășit pe drum, zeci de astfel de pelerini, care aveau să sosească, cu siguranță până la ora menționată. Astfel am luat o decizie foarte bună și am mers la adăpostul particular, unde am fost primii, dar care, la rândul său avea să se umple până la ora 08:00 seara. Astfel ne-a rămas destul timp să ne îndeletnicim cu nimicuri ,gen spălat rufe și întreținut bicicletele, iar apoi am mers să mâncăm în oraș. Restaurantul ales este unul celebru pentru meniul de pelerini, și fiind destul de rapizi, de data aceasta am primit ceva de mâncare și a fost chiar foarte bun. Problema la astfel de chestiuni este că nu prea putem alege, am impresia că ospătarii ne recomandă ce vor ei și nu prea avem cum să cerem o alternativă, dar până acuma nu am fost neplăcut surprinși. Lunga plimbare prin Logrono, ne-a moleșit de tot, împreună cu sticla tradițională de vin, pe care o primești în Spania la orice meniu comandat.
Aici am impresia că nu au ce face cu vinul, dacă scrie în meniu ca primești vin gratis, atunci primești o sticlă și este excelent, împreună cu baghetele și mâncărurile lor consistente. Fiind obosiți, ne-am întors la Adăpost care între timp s-a umplut complet, sunt curios ce fac pelerinii ajunși mai târziu, sau mai bine, nu vreau să știu. Ce observ într-o cameră de 30 de paturi, este că un număr surprinzător, aproape trei sfert, sunt oameni trecuți bine de prima tinerețe. Unii dintre ei ar putea să-mi fie sigur bunici. Sunt bandajați toți și calmi,  cu un aer vest european, senin și mândru. Determinarea care o au oamenii aceștia chiar mă pune pe gânduri, plecând dintr-o societate unde oamenii de vârsta a treia, chiar dacă sunt încă în putere, sunt stigmatizați și condamnați la baticuri și cozi la medicamente, nu pot decât să simt admirație pentru o parte a lumii care are grijă de cei în vârstă și le permite să-și trăiască viața și după pensie. Ce să povestesc eu bunicului meu, care în ziua în care am plecat în Spania, îmi zice: "Bine mă băiete, io pe vremea mea făceam concediul la Ocna Sibiului, că era mai ieftin", între timp, nu mai face concediul acolo și nici ieftin nu mai este. Revin înapoi în Logrono, unde ne pregătim psihic pentru o tură asemănătoare ca și dificultate cu prima zi. În mare, doar urcăm mâine , deci avem nevoie de cât mai multă energie. Diana sforăie deja în dreapta mea, așa că o să abuzez de dopurile ei, despre care am râs de altfel copios, când și le-a cumpărat. Până mâine, somn ușor!