El Camino - ziua 11

”Plata îngâmfării”

Încă 100km

Somnul a fost foarte bun, cu toate că la 08:30 eram amândoi cu conștiința încărcată, că nu am pornit la drum . Ne-am luat micul dejun pe terasa din centrul micului oraș, de unde am întâmpinat pe prietenii noștri brazilieni, cu care continuăm să ne petrecem pe drum. Ei nu au reușit să doarmă în vârf, aseară cum, și-au propus, pentru că era totul plin, așa că au coborât și ei o parte din munte. Am pornit după o călduroasă despărțire mai departe,  pentru că deși mergeam în aceeași direcție și pe același drum, aveam tempo-uri diferite.
Având în vedere că am salvat o parte din drum ieri, eram destul de relaxați.
Efortul depus ieri și până acuma, și-a spus totuși cuvântul, pe o vreme perfectă de pedalat, înconjurați de natura splendidă a Galiției, cu pădurile sale răcoroase și câmpurile verzi, străjuite de garduri ,din piatră, am resimțit pe deplin limitele noastre fizice. Ritmul a fost unul lălăit și oboseala se simte , din păcate și în lipsa de concentrare, pe una dintre coborâri am reușit să pierd, ghidul nostru pe care, îl țineam în plasa cobului din spate.

Chiar dacă l-am înjurat de mult ori și adevărul este că, de aici nu mai avem nevoie de el, m-am atașat de cartea aia, între timp, ponosită, trântită pe cei 700 de km,bătută de ploi și de soare. Pe lângă asta, au început să apară și problemele tehnice, coburile se țin de ultimele fire și am emoții pentru că nu știu când o să ne lase în drum. Toate aceste elemente coroborate, mai ales cu oboseala, îmi strică entuziasmul, dar încerc să mă montez singur, pentru că la urma urmei, nu există călătorie fără astfel de incidente, important este cum treci peste ele. Ei bine am trecut, în sensul că am acceptat că am pierdut cartea, am reglat bicicleta și am schimbat distribuția greutății bagajelor, iar eu mi-am domolit stilul de ”biciclit”.

Diana campioana, contemplând :)

Veșnicele coborâri și urcări din calea noastră le-am trecut până la urmă cu bine. Satele par din ce in ce mai ponosite și neprietenoase însă. Până și orășelul gazdă din această zi, contrar numelui său pompos, "Palace del Rey" nu are nimic din farmecul unui palat domnesc, sau a unei reședințe regale. Pentru prima dată am fost neplăcut impresionat, de centrul vechi, care practic se compune dintr-o biserică și ...cam atât. Preturile la albergue mi se par bizar de mari, toate acestea poate și pentru că am fost răsfățați până acuma, cu orașele și satele cu moșteniri medievale, restaurate și cazări extrem de primitoare și ieftine. În condițiile acestea, ne-am luat din  nou o cazare singuri la o pensiune, iar pentru o diferență modică, avem o cameră de 3 stele. Așteptăm acuma ziua de mâine, care trebuie să fie prima încununare a acestei aventuri și anume atingerea scopului, țelul, completarea călătoriei și a pelerinajului din perspectiva creștină, Santiago de Compostela. Până mâine Buenas Noche!

concluzia