Follow by Email

vineri, 4 octombrie 2013

El Camino - ziua 7


Punct de turnură în mijlocul câmpului

Drumul spre Leon
Ei bine, Spania a ținut să mă contrazică. Dimineața, soarele nu s-a arătat și am înghețat, chiar dacă am pedalat întruna, până spre ora 12:00. Lucru foarte ciudat până și pentru nordul Spaniei, la sfârșitul lui Iunie. Somnul a fost unul satisfăcător, și după un mic dejun copios, care la iberici, înseamnă pâine prăjită cu gem și cacao, am plecat bine dispuși, știind că aveam în față o zi plină de 60 de km, fără urcări dramatice. Nu numai că azi tura este foarte ușoară, mâine se anunță chiar și mai ușoară. Drept urmare vom ajunge sâmbătă seara la Leon, oraș, ce se anunță foarte spectaculos fiind unul dintre cele mai mari, de pe Camino.
După cum ne-am obișnuit, am întrecut toți pelerinii din localitatea noastră, și cea următoare în decursul primei ore, împrăștiind "ole"-uri și "buen Camino", la fiecare pas, pentru că așa se practică și ca să nu se supere pe noi, că mergem mult mai repede ca ei. Ei bine ghidul spunea că este vorba de un drum mai puțin spectaculos, dar a fost extrem de diplomatic în afirmație, a fost un drum mult-spus, anost.
Făceam pe toreadorul speriat
Tot ce am văzut a fost un câmp și un drumuleț, paralel cu un drum național, din fericire nepopulat  de mașini. În concluzie am putut să ne delectăm cu soarele, care s-a hotărât să apară, galbenul lanului, griul asfaltului și albastrul cerului pentru 3 ore, fără nici o schimbare de peisaj. Poate mânați de lipsa unui scop, poate pentru că ne simțeam foarte bine fizic, am luat decizia,  de a nu ne plictisi și mâine pe același teren, ci de a face un efort suplimentar, pentru a completa cele doua etape, de astăzi și pe cea de mâine într-o singură zi. Astfel ne-am motivat destul de bine, încât să ne sporim efortul depus și să îndurăm cu stoicism cei 122 de km până la Leon. Într-un final glorios, după 12 ore de drum, am ajuns direct la popasul, pe care trebuia să îl atingem  abia peste o zi.
Această turnură, cum a anunțat și titlul etapei, ne pune în posibilitatea, de a ajunge cu o zi mai repede la Santiago, fapt ce, teoretic, ne permite să continuăm drumul până la capătul lumii vechi, o realizare mai mult de cât îmbucurătoare pentru mine. Spontaneitatea de care am dat dovadă, aduce mult mai multă savoare aventurii, în sine și face ca planificarea noastră, riguroasă, bazată pe ghid, să se rezume doar la urmărirea traseului.
Pelerinii bicicliști din Brazilia, cu care ne tot întâlnim
Ne-am permis să ne recompensăm o dată ajunși la adelbuerge municipal din Leon, cu o cameră de 2 persoane , pentru somnul nostru, bine meritat. Leon este un oraș frumos, dar numai din punctul de vedere al arhitecturii bisericești, al evului mediu și renascentiste Spaniole. Tot ce e nou, îmi pare, ca într-un oraș delăsat din România dar la o scară mai acceptabilă, doar că au străzi mai bune și piste de biciclete adevărate. Am văzut și arena de coride, foarte faină, sper să câștige taurii , paradoxal când am vizitat-o noi, era expoziție de fructe de mare. Cu toată simpatia mea pentru tauri față de toreadori, zic asta pentru că este o luptă nedreaptă, nu aș da niciodată un calamar sau o crustacee, pe o vită în sânge cu unt și usturoi. Centrul din Leon vineri seara, îmi aduce aminte, de centrul vechi din Frankfurt, doar că nu se vorbește atâta germană și lumea pare mult mai relaxată. Din punct de vedere al caselor și al străzilor înguste, al amalgamului cultural, asemănarea mi se pare destul de evidentă.
Pe de altă parte ce să fac, nici nu am cu ce compara prea mult. Ca să fiu sigur că primesc ce comand, nu ca ultima dată în Burgos, am comandat la primul restaurant, care avea meniul, cu poze. Am ales un un meniu tradițional spaniol, un burger cu cartofi prăjiți și o bere, trăiască taurii. Profitând de camera noastră dublă, am dormit ca purcelușii până la 8 jumate, dar despre asta în episodul următor.