Follow by Email

luni, 11 noiembrie 2013

Despre voluntariat în general și tura în natură, de săptămâna aceasta, în particular.

Cu 5 ani în urmă am avut șansa să plec și să locuiesc în Germania, ca urmare a unui contract de muncă. A fost un moment de maxim entuziasm pentru mine, pentru că la fel ca foarte mulți din generația mea, consideram că România nu îmi mai oferă cadrul necesar în care să mă dezvolt, iar societatea din vest îmi va satisface aceste nevoi. Oportunitățile sunt într-adevăr mai bune și mai variate acolo, dar în acei ani în care am locuit acolo mi-am dat seama cât de mult îmi lipsesc ”rădăcinile”. Polemica nu este despre, a pleca sau nu, fiecare își cunoaște și trebuie să își urmeze prioritățile. Pentru mine însă a fost un moment bun pentru a mă împăca, ba chiar mai mult, pentru a aprecia cu adevărat România. Cred că în această vreme a luat naștere gândul meu, conform căruia, dacă vreau să stau ”acasă”, trebuie să fac ceva să devină cum îmi doresc, nu să aștept să „fie” mai bine.

Din păcate aici sunt multe răni sociale, nedreptăți și chiar absurdități , cu care ne luptăm zi de zi. Am ales să îmi canalizez energiile spre un voluntariat, care adresează o problemă dragă mie și în care să îmi pot aduce contribuția făcând și ceva ce îmi place.
Cu bicicleta prin Köln (acum 5 ani)
De ce sport, de ce mișcare, de ce natură? Răspunsul la această întrebare vine tot din acele vremuri când mă plimbam cu o bicicletă roz pe malurile Rhein-ului, în Köln, duminica și eram șocat de câtă lume, alerga, mergea cu bicicleta, cu rolele sau chiar cu bețele de trecking, la ore destul de matinale. Nu am înțeles atunci ce fac oamenii aceia, de ce nu sunt în casă la televizor sau la grătar cu prietenii. Ce am observat era faptul că, nu doar cei tineri, dar mai ales oameni trecuți bine de prima tinerețe se aflau printre ei, iar cu toții emanau o aură de fericire, împlinire și sănătate. Această imagine m-a bântuit multă vreme pentru că era un contrast cras, față de ce știam eu de la noi. Cozi de oameni disperați, la medicamente compensate, scandal și inegalități sociale, oameni gri, mâhniți și chiar dacă nu erau bolnavi , mulți cu o atitudine bolnăvicioasă.
Am înțeles în timp, mai ales că am avut șansa să am oameni deosebiți în jurul meu care să mă îndrume spre sport, că mișcarea este medicamentul suprem, fântâna tinereții, leacul depresiei și chiar o alinare sufletească, dacă găsești oameni și locuri deosebite. Credeți-mă că România , abundă de astfel de oameni și de astfel de locuri.
Acest lucru l-a demonstrat tura de Sâmbăta aceasta, în care alături de prietenii de la Tură în Natură, am inaugurat circuitul ”Emil Cioran”. Aproximativ 150 de persoane au dat curs invitației noastre și s-au prezentat cu mic și mare, cu biciclete colorate cu zâmbete și sclipiri în priviri, la ora 10:00 în fața stadionului din parcul ”Sub Arini”. După o scurtă prezentare ne-am pregătit să punem în mișcare șarpele de bicicliști care a impresionat prin număr dar și prin gălăgia pestriță și vie cu care au umplut potecile, pădurii Dumbrava. Toate eforturile noastre au fost răsplătite în această zi, iar vremea ne-a susținut pe deplin, încălzind neobișnuit de tare această zi de Noiembrie. Alaiul de bicicliști a ajuns cu bine la Rășinari și casa memorială, Emil Cioran, punct de atracție turistică și care dă numele acestui traseu.
De aici  grupul a fost împărțit în două, începători sau oameni care doresc să pedaleze relaxat înapoi la Sibiu și o parte care își doreau mișcare mai intensă și un pic de adrenalină. Eu am condus pe cei din urmă, urcând spre satul Prislop, o colonie de Rromi, care mereu se manifestă foarte interesant când trec bicicliștii prin această zonă. De data aceasta copiii, cereau la unison ”Nenea Bobo!?”. Am continuat pe coama dealului pentru a, ne lăsa purtați într-o coborâre interesantă prin potecile pădurii din dealul Cucului. Am urcat spre mănăstirea din vârful dealului dintre Rășinari și Poplaca, iar după încă un ultim popas am pornit spre Sibiu prin pădurea paralelă cu șoseaua spre Poplaca, prin spatele Muzeului Satului.
Ce mi-a plăcut pe lângă compania acestor bicicliști cu care împart aceeași pasiune, este sentimentul de fair-play instaurat, ajutorul reciproc, fie la o pană, la împărțirea unui măr, sau așteptare reciprocă, dintre noi. Voluntariatul scoate ce e mai bun din oameni iar mișcare în natură ne umple de energie.
Îmi place să cred că am ajutat la crearea unei mișcări civilizate, cu suflet autentic în Sibiu și asta sper să mă țină în continuare motivat.
Sper să ne vedem la cât mai multe ture.

Mai multe poze puteți găsi aici, iar pe această cale doresc să le mulțumesc fotografilor:
Marius Crăciun
Iulia Lascu
Sorin Rotariu 
Andrei Kolobov
Bogdan Duminciuc
Daniel Conțiu

Articolul oficial.
Articol Timotei Pacurar.
Articol SibiuNews.

PS:
Pe acestă cale vă invit la următorul eveniment marca Tură în Natură, de data aceasta pentru a face cunoștință cu Gușterița, o parte a Sibiului care ascunde multe surprize istorice și peisagistice. (Ora 11:00 , biserica evanghelică din Gușterița, duminică 1 Decembrie).