marți, 7 octombrie 2014

La păscut pe pista de biciclete.



În rândul cicliștilor sibieni își face loc o temă ce, estompează prin efervescență, spectrul părerilor și patosul discursului, orice subiect electoral aflat în prim planul național. Nu campania electorală sau programele de guvernare ale națiunii ne ridică pulsul, ca ultima realizare a consiliului județean, proiectul râvnit și criticat încă de la început, al pistei de ciclism de la ieșirea spre Rășinari și care se întoarce pe drumul de la Poplaca.
Părerea mea s-a schimbat în timpul proiectului și am ajuns la o concluzie , care este valabilă pentru orice proiect mic sau mare. Mereu când cineva va face un proiect, mai ales dacă este din bani publici,  vor fi în jur oameni mulțumiți și unii nemulțumiți, atunci de unde știm dacă un proiect este sau nu un succes?  Cred că doar timpul va decide asta în cazul de față.
În primul rând  vreau să spun că spiritul critic al cetățenilor este un aspect, extrem de util și pe care îl salut și îl practic la rândul meu. Pe de altă parte, dacă un manager de proiect i-ar asculta pe toți, nu mai face nimic nici o dată.

Dar care e problema cu pista de bicicletă? Oricum vă spun de pe acum, cei din București se uită la noi și nu înțeleg cum putem să fim nemulțumiți, ne consideră niște snobi răsfățați, cu pistele infrastructura și susținerea care o avem pentru sport și agrement din partea autorităților. Totuși noi știm că nu e așa, și ne dorim și merităm mai mult, pentru că noi ne uităm la Germania, Franța, Olanda și alte state dezvoltate , pe lângă care noi suntem în evul mediu al infrastructurii transportului alternativ.
Să revenim la oile noastre, în data de 10 octombrie, se va face recepția pistei în cauză, una care traversează pădurea Dumbrava și dă posibilitatea parcurgerii în condiții de siguranță pe lângă carosabil sau prin parc a unei bucle de 18km, dacă măsurăm și pista marcată de cei de la primărie. ( Liniile de pe carosabil decid să nu le discut în postul acesta, pentru că facem telenovelă din el ).
Îmi permit să rezum părerile pro și contra strânse în cursul anului referitor la aceasta temă:
Contra: 
- lungimea nesatisfăcătoare , pentru un biciclist mediu sau experimentat 18 km  este puțin peste încălzire
- traversarea unei rezervații naturale și aplicarea tehnicilor de construcție prin obturarea naturii a cursului apelor naturale , folosirea de materiale de construcție într-o pădure în care teoretic nu ai voie nici să intri
- lățimea pistei, cu o lățime de 1,5m până la Muzeul Astra, este îngust pentru parcurgerea în paralel la depășirea sau chiar la trecerea a două biciclete din sensuri diferite
- folosirea de către pietoni a pistei până la Muzeul Astra, ne având alternativă oficială de a ajunge acolo pe jos.
- comportamentul ”balastului stabilizator” din pădure, aici nu s-a folosit asfalt, dar rămâne de văzut cum se va comporta pe viitor, acest experiment tehnic
- traversările cu diferitele intersecții sau ieșiri de unde pot apărea mașini
- traversarea carosabilului drumului județean neadecvat semnalizat și fără a pune bandă rezonatoare sau denivelări pentru mașini la trecere
Pro: 
- stimularea începătorilor de a folosii bicicleta într-un mediu sigur
- promovarea arealului natural din jurul Sibiului , pădurea Dumbrava și Muzeul Satului
- crearea unui precedent pentru infrastructura dedicată bicicliștilor în județ
- vizibilitatea bicicliștilor în trafic, prin popularizare se crează conștientizarea unui fenomen de proporții și va crește respectul pentru cei care folosesc bicicleta
- imaginea de oraș și județ, progresiv și modern
- susținerea folosirii bicicletei ca mod de transport ( Momentan pentru cei din Cisnădioara și Rășinari )

Cu toate că părerile contra sunt mai multe ca cele pro, din punctul meu de vedere este un proiect bine venit pentru noi bicicliștii dar mai ales pentru cei pe cale să devină. Cum spunea cineva, cei profi sau cu pretenții vor merge pe unde mergeau și până acuma deci e clar că ne adresăm celor care sunt noi în fenomen. Pentru cei cu experiență dacă se descurcau până acuma, sunt convins că pista aceasta este un ajutor nu o piedică. Lungimea se va mării, dar lățimea va rămâne așa. Din păcate pentru cei care așteptau mulțumiri pentru acest proiect , se va întoarce împotriva lor la primele accidentări. Eu cred că acest proiect este un succes și vom asista la un număr tot mai mare de bicicliști ce vor folosi și vor rămâne fideli acestui sport. Cred că opinia publică trebuie să se consulte cu factorii decizionali în astfel de proiecte, dar trebuie să vină din ambele părți această disponibilitatea. Pentru cei care doar aruncă cu pietre , cred că ar fi nemulțumiți și dacă li se făcea autostradă specială pentru ei.

Si un aspect la care nu s-a gândit nimeni.