Follow by Email

marți, 14 octombrie 2014

Raport de cursă – Șugaș Race – aroganța se plătește.



În ultima jumătate a verii, a demarat cu bine activitatea de ghidaj și au luat amploare turele mele cu turiștii.  Este un mare avânt moral și o confirmare a faptului că mă aflu pe direcția care trebuie,că  fac ce îmi place și că o fac bine.  Am traversat sute de km cu bicicleta cu musafiri foarte interesanți , am condus grupuri pe munți și dealuri, am descoperit tainele
Transilvaniei săsești dar și a frumuseților locale, care se află adânc ascunse sub un strat gros de ignoranță și mizerie.  Cum toate vin cu un preț, a trebuit să răresc participarea la competiții și antrenamentele, mai ales acele ”longrun”-uri, care mă purtau departe atât fizic cât și psihic și emoțional. Nu este ca și cum nu am timpul efectiv, dar observ că energia mea este limitată și dacă vreau să am o meserie activă, trebuie să dozez bine eforturile.
Cu toate acestea, am prins ocazia de a participa la una din ultimele concursuri de alergare montană din acest an, Șugaș Race.  Hotărârea a venit spontan cu un pic mai mult de o săptămână  înainte, din punctul acesta de vedere există mereu avantajul de a fi oarecum într-o formă fizică decentă. Astfel mi-am închipuit că fără mari eforturi pot face față unei curse de 25km cu 1000m diferență de nivel, fără pregătire specifică. Citeam zilele acestea câteva articole referitor la cât de repede îți ieși din formă versus cât durează să revii. Rezultatul este foarte neplăcut pentru oricine și mai ales pentru amatori, se pare că pierzi mult mai repede avantajele fizice de cât le câștigi prin antrenamente.

Luna Septembrie am folosito ca pauza din an, cred că e bine să alegi o lună din an în care să faci o pauză, cu eforturi reduse de antrenament ,
pentru a permite organismului o regenerare adecvată , după stresul îndurat în restul celor 11 luni.

Astfel mă prezint la Șugaș Race, alături de Coco și Ale, după o pauză de antrenamente dar cu un dor nemaipomenit de alergare.  Stațiunea din apropierea orașului Sf. Gheorghe este de o frumusețe deosebită, împodobită cu păduri dese de foioasă care la mijlocul lui Octombrie au spectrul de culori tomnatic. Cu toate că pe drum am înregistrat și 4C temperatura exterioară, la start erau deja peste 17C și am ales să alerg în pantaloni scurți și tricou.
Ce frumos e să alergi pe dealurile colorate la mijloc de toamnă, cu o temperatură de vis și poteci și drumuri moi.

Totuși nu a fost totul colorat și frumos, pentru că am ales o tactică proastă de la început. Din aroganța-mi specifică am decis să merg cu primul pluton de la început și să încerc să rezist cât pot, pentru a face o cursă foarte bună, speram chiar la o clasare pe podium la categorie. Motivul era și faptul că sâmbăta trecută fusese MPC-ul și mizam pe o concurență slabă sau măcar șubrezită. Șubrezit am fost eu nu concurența, care ca de obicei a fost la înălțime.
S-a plecat tare pe urcare și primul km era un delușor de urcat și coborât. La urcare am alergat bine dar în vârf m-am tăiat deja, mușchii erau tari, deși făcusem încălzire înainte, respirația sacadată și capul nu îmi era limpede. Am coborât greu, cu coapse și gambe tari și dureroase cu bidoanele care riscau să-mi sară din teaca la centură, în mână. Ajuns jos a început o urcare pe un forestier unde m-am resimțit și am plătit prețul startului greșit. Efectiv nu mai puteam alerga după 3km, greșeală de începător penibil. Am început să merg și să mă remontez psihic. Din greșeli înveți, dar eu insist cam mult cu impulsurile acestea, continui simțind usturător ca o palmă de umilință fiecare concurent care mă depășea agale.

Știu că mai e o cursă lungă și presiunea care mi-am pus-o pe mine dispare cu fiecare pas făcut, este o luptă internă în mine, să mai trag sau să mă bucur de concurs? Sunt prea slab și cedez la prima încercare sau chiar ar fi mai bine să nu mă ”rup”? Decid să nu mă mai gândesc și să fac ce pot. La sfârșitul primei urcări iau primul activator, poate era mai bine să iau unul la început și pornesc coborârea. Este o pajiște frumoasă cu vedere deosebită, aerul cald, culorile și iarba moale îmi ridică moralul. Viteza crește și simt că începe și cofeină să intre în organism, rugina se dă la o parte și ia locul sevei. Încep să mă simt foarte bine. La a doua urcare simt că pot să trag în sfârșit, depășesc încet dar sigur și aleg să încurajez pe toți cei pe lângă care trec. Toți se bucură, trec prin ce treceam eu mai devreme sau ceva similar.
Se desparte cursa scurtă de cea lungă, pe coborâre vine în urcare din sens opus o fată care ratase traseul. Făcea o cursă bună și cred că a câștigat până la urmă. Mi-a plăcut că nu părea disperată și nici măcar supărată, alerga foarte frumos mai departe.  Cred că asta m-a inspirat și pe mine când, cu câțiva km mai departe am ratat traseul și am luat altă coborâre. Am tras încă doi concurenți cu mine dar în curând am revenit pe traseu văzând în depărtare alți participanți, pe calea cea bună.

A venit rândul ultimei urcări. Mă simțeam bine, dar cum nu aveam mulți km antrenați și mai ales din lipsă de urcări au început mușchii să se întărească. Mai mult de atât, am pus în unul din bidoane un gel nou cu care nu eram obișnuit să concurez. Ambele au fost oarecum declicul unui lucru inevitabil, la km22 pe urcare am dat de zid.
Frustrant, incredibil de frustrant, două greșeli într-o cursă de 25km care nu trebuia să fie nici o problemă.  Iară am lăsat moralul undeva mai jos și am continuat fără el pe finalul cursei, în mers. Aici m-a ajutat faptul că mulți dintre cei pe care îi încurajasem mai devreme, treceau acum pe lângă mine și îmi returnau favorul.

Din vârf am pornit pe ultima coborâre și am terminat o cursă foarte frumoasă dar care am strica-o prin strategia de efort și de alimentație , dar în primul rând, cred eu, din aroganță și lipsă de pregătire.

Lecțiile acestea vor fi prețioase sper pe viitor și vor cântării în curse mai grele.
Am reușit o clasare pe 6 la categorie și 14 la general,  dar timpul până la podium a fost de 15min.

Cine știe poate anul viitor, de visat mai pot visa încă.

Spor la antrenamente.