Follow by Email

marți, 21 ianuarie 2014

Running international

Mi-am făcut un obicei, frumos zic eu, de a alerga și atunci când sunt în concediu. În mod normal oamenii în concediu, se deconectează de rutina zilnică, de activitățile obișnuite, de obligații și stres. Cum alergatul nu intră în nici una din aceste categorii, îmi vine foarte natural să alerg, chiar dacă sunt cu prietenii într-o vacanță de schi în Austria de exemplu.
O parte din gașcă!



Austria este o țară sportivă. Poate noi nu știm asta pentru că nu au o rezonanță majoră în sportul popular în Romania, fotbalul și circul. Ei sunt mari schiori, nu e de mirare având în vedere ce munți și ce infrastructură au. Pe lângă asta, în general au educație sportivă serioasă, asta se vede la numărul de participanți la competițiile de curse populare de alergare, MTB și triatlon.
Săptămâna aceasta o petrecem in Pitztal, o vale înconjurată strâns de munți de peste 2000 și chiar 3000 de metri. Îm umbra acestor vârfuri impunătoare avem cazarea, la o cabană cu mult gust și foarte primitoare.
Evident că ne-am făcut auziți încă din prima seara, încingând un chef seara, cum ne stă bine, cu muzică bună, dans și băuturi autohtone.
Biserica romano-catolică din St Leonard.
Dimineața profit de faptul că lumea este încă adormită și fac o încălzire serioasă, având în vedere că sunt puțin ruginit, iar temperatura este mai scăzută față de ce sunt eu obișnuit.
Pe geamul din camera de zi se vedea, în susul văii ,biserica din localitate. Nu știu de ce am o atracție pentru astfel de locuri,  m-am hotărât spontan să o aleg ca și punct terminus pentru alergarea de astăzi.
Fundația bisericii romano-catolice este datata de la începutul secolului XIV și a trecut prin faza baroc până a ajuns la stadiul ei actual, cu turla sa extrem de ascuțită care pare să indice falnic, triumful oamenilor din acesastă zonă, asupra condițiilor dure în care supraviețuiesc de mai bine de 7000 de ani. Celebra fosilă Ötzi, găsită la granița dintre Tirol și Nordul Italiei, indică existența oamenilor în aceste văi încă de la sfârșitul neoliticului.
Înapoi în sec. XXI, ies pe ușă înfruntând frigul de afară și poleiul de pe drum pentru a coborî spre râul care avea să mă ghideze în susul văii. Vorba melodiei ”I follow rivers”, melodie cu care am plecat în cap și pe care o fredonam insistent, încercând să îmi iau gândul de la durerile iminente începutului de alergare.
Curând sângele a început să circule și o senzație de căldură și de fericire m-a invadat. Mereu îmi place să alerg în locuri noi, iar peisajul din Pitztal m-a fascinat așa cum mă așteptam.
Marcajele pistei de schi fond
Spre mare mea bucurie am găsit pe partea opusă a râului o pistă de schi fond, lungă de 21 de km care urma râul. Aceste piste sunt marcate foarte minuțios și explicit, cu grad de dificultate și borne kilometrice, astfel că mă puteam ghida după ele. Din punctul meu de vedere schi fond este tot o alergare, doar că prin natura mișcării și cu ajutorul echipamentului se evită tensiunile din ligamente, care le avem ca și alergători. Mai mult de cât atât, ,austriecii când e vorba de sport sunt foarte serioși cum spuneam, iar pista de schi fond era practic zăpadă bătătorită de un ratrac și pe care erau făcute în prealabil două urme de schi, ”Loipen” se numesc în limba lor. Rar am găsit un teren mai plăcut de alergare, pentru că suprafața era moale, dar totuși nu mi se afunda piciorul, permițând o relaxare totală. Senzația poate fi comparată cu alergare pe nisipul ud de la malul mării sau cu alergare prin pădurile de conifere pe covorul de ace de brad. Impresia a fost minunat amplificată de micile case de lemn care le întâlneam pe drum de un pitoresc desăvârșit și senzația de protecție venită de la stâncile impresionante care mă înconjurau. Am reușit să ajung la țelul propus și am încercat una din potecile care duceau abrupt pe un versant doar ca să testez la maxim aderența păpucilor pe coborârea care m-a trezit complet, dacă mai era nevoie, cu o doză bună de adrenalină.
M-am întors învigorat la cabană așteptând să înceapă ziua de schi. Spre norocul nostru a și nins, putând să ne bucurăm de o zi minunată de ”powder” cu placa, alunecând printre stâncile ghețarilor.
Am reuști să mai ies cu unul dintre prieteni la alergare în două dimineți , urmând mereu aceeași pistă de schi fond, și redescoperind parcă alergarea. Cine spune că este plictisitor să alergi, nu o face cu cine, unde sau cum trebuie, părerea mea.  Recomandarea mea este să vă bucurați de locațiile pe care le vizitați ca și bicicliști sau alergători dacă vă este la îndemână, nu veți regreta.
Darius, colegul meu de alergare.

Se văd urmele pentru schi fond.