Follow by Email

luni, 17 februarie 2014

Maratonul zăpezii

Ieri am fost la Râșnov, să fac ceva ce nu credeam că am să mai fac vreo dată și anume să particip la un maraton de stradă. Sincer să fiu nici nu am știut că este de stradă până nu am ajuns acolo. Maratonul se anunța, după cum spune și numele, pe zăpadă, una din cele mai bune suprafețe de alergat, mai ales dacă este un pic bătătorită. Șansa ca zăpada să fie bătătorită la maraton este mare, pentru că de obicei nu merg în primul eșantion, deci sunt avantaje și când nu ești primul. Socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din târg, pentru că lipsa zăpezii, care a anulat concursuri internaționale, a făcut și la Râșnov din  Maratonul Zăpezii, maratonul asfaltului, noroiului și al gheții. Mai presărăm 1000m diferență de nivel și avem imaginea unei experiențe dureroase dar frumoase.
Înainte de maraton am făcut o poză cu un om legendar în rândul alergătorilor și care mi-a dat, dacă mai aveam nevoie, un imbold de motivație. Este vorba de Moș Ion, maratonist la 81 de ani. Pe lângă asta am alergat cot la cot cu Ilie Victor, care are la activ în 22 ani 170 de maratoane. Am aflat după finiș că unul dintre concurenți avea  de asemenea peste 100 de maratoane alergate, din păcate nu îi rețin  numele. Ce rețin este că undeva la km 20 la sfârșitul urcării am depășit un alergător, care părea să aibă dificultăți  i-am oferit o banană și o încurajare, pentru că știu din  propria experiență cât de mult contează așa ceva în momentele grele. Spre uimirea mea omul părea foarte calm și m-a refuzat elegant. Ulterior m-a depășit pe la km 35, deci chiar știa ce face, iar la finiș am aflat și de ce, experiența își spunea cuvântul. El știa când are și nu are rost să tragă, asta trebuie să mai învăț.

Moș Ion, maratonistul octogenar.
Înapoi la cursă, aceasta a început cu intonarea imnului național, lucru care mi-a plăcut. Am fost purtați prin cetatea Râșnov. Anul trecut a fost prima dată când am vizitat cetatea, îmi spusesem văzând dealul pe care se află, ce frumos ar fi să alerg pe acolo. Dorințele devin realitate și am avut dreptate a fost foarte frumos, mai ales că eram ghidați de oameni îmbrăcați medieval, doar pentru a contribui la efectul dramatic. Mai dramatic a fost că un personaj dintre cei enumerați, făcându-ne poză a uitat să ne ghideze și am luat-o greșit cu tot plutonul, dar a fost mai mult amuzant de cât enervant, mai ales că s-a și rezolvat repede.  Primii km sunt mereu frumoși la alergările acestea , energia emanată de toți parcă se propagă în aer și te poartă fără să simți. Ușor, ușor plutonul se dilată iar la un moment dat te trezești singur, ca și cum nu ai alerga alături de încă 100 de oameni.
Lung îi drumul si-i noroi.
De aici începe cursa internă, este o luptă mentală iar suferința fizică este iminentă. Paradoxal asta face deliciul alergării, pentru mine este foarte intimă această formă de ”meditație”, mă simt foarte aproape de mine și pot să liniștesc parcă pentru o vreme, vocile din fundal și să le aduc la unison, spunând toate, ”hai că poți”. Poți compune poezii în momentele astea, poți rezolva conflicte interne, poți descoperii cotloane nebănuite ale voinței tale, poți face celebra incursiune în tine. Sună pretențios dar e foarte simplu, aleargă un maraton, dar unul în care să fi și singur, dacă alergi la Boston nu știu dacă reușești să ai privilegiul ăsta. Urcare pe gheață și coborârea mi-au prins foarte bine, pentru a mă revigora și a mă bucura un pic de natură. Drumul lung până la Râșnov și înapoi a fost dur, pe asfalt, plicticos și vremea rece cu umiditate mare, a făcut din zid un zid dur. Cunoști zidul? Nu-l ști? aleargă un maraton și ai să înțelegi. Totuși acesta nu se compară cu zidul de la primul maraton, acesta a fost mult mai ușor de acceptat, spun acceptat pentru că nu poate fi vorba de învins. Țin minte că anul trecut m-a lovit ca un marfar, nu știam cum să mă mai adun și cum să reacționez. Ultimii km simțeam că vreau doar să se termine.
La finiș aplauzele și sentimentul de împlinire a făcut să merite totul, aproape mi-au dat lacrimile de fericire, din păcate nu aveam cu cine să mă bucur așa că am intrat în cabană să mă încălzesc și să analizez gradul de oboseală. M-am bucurat ca de o minune cerească primind o supă de pui caldă. Din păcate bere nu aveau, ... încă. Îl felicit pe Timy, care a luat locul 1 cu timpul de 3:18, un sportiv foarte promițător care de curând s-a apucat de alergare. Victoria mea este una de moral, dacă spuneam după maratonul de la Cluj de anul trecut că nu mai alerg nici o dată atâta pe asfalt, acuma văd că organismul meu s-a adaptat mai bine la stresul supus. Anul trecut nu am putu coborî scările o săptămână, anul ăsta am doar o febră ușoară, fapt ce îmi permite să fac mișcare chiar de a doua zi.
Despre organizare pot spune că se vede că este făcută cu mai puțin profesionalism dar cu mult suflet, lucru care pe mine ma atinge mai mult, a fost o atmosfera intima de prietenie și camaraderie între alergători. Într-un final au apărut şi berile și muzica la chitară. Felicitări tuturor participanților și mulțumesc lui Adi fără de care nu știu cum ajungeam la Brașov și îl felicit pentru cursă, să ne vedem cu toții sănătoși.