Follow by Email

miercuri, 26 martie 2014

Un vis Roman

Semnăturile Participanților
Visele sunt frumoase, mai ales când se îndeplinesc, totuși este valabil și proverbul ” ai grijă ce îți dorești că poate se va îndeplini”. În cazul acesta m-am aflat eu weekendul trecut. Ce visam? undeva de mult în confortul meu și la adăpostul timpului, visam să iau parte la un concurs de rezonanță internațională, un eveniment cu mii sau zeci de mii de participanți. Îmi imaginam că o astfel de aventură mă va motiva pe termen lung să mă antrenez și să mă pregătesc, ca un far îndepărtat pe o mare neagră , care ghidează navigatorii. Ei bine mie mi s-a aprins lampa în ochi, cu două săptămâni înainte. De multă vreme Diana visa la un ”city break” la Roma, zis și făcut. Întâmplarea face să posteze pe facebook un concurent care nu mai putea participa la ”maratona di roma” și ceda locul său. Îi mulțumesc încă o dată lui Dorin Simion pe această cale și îi urez să își vadă visul cu ochii și el curând. De asemenea RoClubMaraton și Solomon Gabriel, m-au susținut în acest demers și lor le sunt dator mulțumiri.

Plicul
Mă văd aruncat de pe o zi pe alta, din cotidianul anost în vârtejul pregătirilor de călătorie și mai ales al pregătirii de maraton. Nu mi-am revenit bine după Maratonul Zăpezii și am început să am emoții.
Nu reușeam să leg mai mult de 5km și mă simțeam epuizat. Am început să am coșmaruri în care abandonam cursa și ratam tot concursul făcându-mă de rușine, dar mai ales fiind dezamăgit de mine. Într-un moment de maximă tensiune am decis să renunț la așteptări legate de performanță, care oricum ar fi fost aproximative și să mă bucur de toată excursia. Am lăsat astfel acasă ceasul cu GPS, banda de măsurat pulsul și gândurile negative.
Am plecat astfel fără așteptări la Roma cu Diana, ea s-a pregătit pe deplin, a organizat un apartament foarte frumos chiar lângă ”Piaza de Popolo” pe via del Corso, întâmplător este un loc frumos și de promenadă, cumpărături și chiar traseul trecea prin fața apartamentului undeva la km 39. Ziceam că dacă e așa, pot să urc repede sus în timpul cursei, să fac un duș și să termin freș să moară de ciudă octogenarii care terminau o dată cu mine.

La dolce vita
La Roma, am petrecut primele 3 zile ca în ”dolce vita”, vizitând Vaticanul și Colosseum-ul alături de alte obiective turistice obligatorii în orașul etern. Am descoperit o lume încărcată de cultură, dar și adaptată vieții moderne. Un oraș cu freamăt mediteranean dar într-un haos ordonat și pașnic, cu mult zgomot dar și multă muzică, cu mirosuri puternice dar îmbietoare. Am gustat de toate, cultură, mâncare, băutură, agitație și ne-am lăsat vrajiți de un soare blând care făcea iarna uitată și anunța primăvara timpurie.

Undeva la coada de la înscriere m-am trezit un pic la realitate. Vremea s-a schimbat, de parcă s-a răzgândit, cică e încă primăvară timpurie, ia să vedem câte haine va-ți luat cu voi? Freamătul de concurs îți pune amprenta pe mine. Cică nu a fost doar un vis frumos, acum trebuie să și alerg 42 de km. Am uitat și că Romei îi mai spune, orașul celor șapte coline, ghici de ce?

Vine ziua cea mare, coborâm amândoi în strada, care era deja îngrădită cu garduri. Diana aleargă și ea la cursa de 5 km, mă bucur și sunt mândru de ea. Organizatorii au delimitat integral cei 42 de km cu garduri și pe alocuri cu bandă. A fost pus în mișcare un mecanism incredibil de administrare al acestui concurs, iar toată capitala Iatliei a fost paralizată. Nu exista nici măcar șansa să treci ca pieton de pe o parte pe alta, nici nu se pune vorba de mașini sau scutere. Perechi de alergători se îndreaptă încet spre Colosseum și arcul lui Constantin unde se afla zona startului.
Pe drum sper concurs
Perechile se adună în pâlcuri, care se unesc în râuri de oameni iar, ploaia care s-a pornit încăpățânată ne face să ne simțim cum alunecăm spre un fluviu uman în care ne revărsăm, aici ne spunem mult noroc și mergem fiecare spre startul lui, doar la maraton erau 4 valuri diferite în funcție de timpul estimat la înscriere. Eu mi-am pecetluit soarta de la început și am ales să alerg încet, pentru că nu sper de cât să termin și mai mult de cât atât să mă bucur cu adevărat de această zi, cu toate că vremea nu pare să fie în asentimentul meu și al celor 19000 de oameni înscriși la maraton plus nu știu câte zeci de mii la cursa de 5 km.
Undeva departe se aude startul, freamătul vine ca un tunet rapid până unde mă aflu eu. De aici începe agitația, dar nu una haotică, lumea aleargă liniștit zâmbind, glumind, făcând cu mâna. Mă las purtat de fanfarele militare de încurajările animatorilor și a publicului în general, dar mai ales de vibrația de energie care se dispersează din fluviul uman ce se revarsă pe străzile Romei. Îmi văd visul cu ochii și mă bucur cât pot. Sunt totuși conștient și încep să alerg cu capul să nu mă las luat de val. Nu pot să nu mă bucur de multele depășiri pe care le fac. Poziționarea pesimistă pe care am făcut-o îmi ridică moralul pentru că depășesc până undeva la km25. Lumea este veselă dar tăcută, se aud răsuflările și pașii care pleznesc asfaltul sau piatra cubică din cetatea eternă. O surpriză plăcută sunt bureții umezi care , deși la începutul cursei am dârdâit de frig fiind nevoit să mă ascund sub un camion de ploaie, acum mă ajută să mă răcoresc.
Km 40
Veselia a ținut până la km 35, aici zidul meu nelipsit a apărut, urât și supărat că nu l-am băgat în seama și m-a lovit cu sete. De data asta însă nu am cedat, m-am lăsat purtat de agitația orașului, de alergătorii care mă băteau prietenește pe umăr când mă depășeau, de spiritul maratonului în sine, care îl simți la un eveniment de o asemenea magnitudine. Toate acestea au pălit însă, pentru că undeva la km 40 nu mai auzeam nimic nu mai simțeam de cât durere și o senzație puternică de somn. Atunci am văzut-o pe Diana care mă aștepta la ultima curbă din cele 77 ale traseului. Numai cine trece prin așa ceva știe cât de important este să vezi o persoană dragă, care te susține în momentele astea, nici un gel, băutură izotonică nu te mai poate scoate, dat asta a fost pentru mine ce aveam nevoie. Aici este momentul când alergi cu sufletul și astfel m-am dus până la finiș unde m-am îmbrăcat în staniol să nu mai pierd căldură, am stat coadă pentru un masaj bine meritat. Timpul scos de mine nu mă satisface, dar important este că mi-am împlinit un vis. Am văzut însă pe parcurs bătrâni care mă depășeau cu ușurință, bunicuțe zvelte, oameni cu dizabilități fizice , persoane care alergau cu spatele și chiar un clovn care jongla cu 3 mingi și așa vroia să termine. Pentru ei visul cred că era și mai mare și astfel de vise mă inspiră și pe mine.
A fost unul din cele mai frumoae concursuri și îi mulțumesc Dianei că a fost lângă mine și m-a lăsat să îi tulbur ”city break”-ul cu visul meu.
Clasamentul cam așa